Cum se văd din Liga 3 cele mai „fierbinți” subiecte din fotbalul românesc. Paul Codrea a vorbit despre cariera sa de antrenor, scandalul de la Dinamo și venirea prietenului Contra la națională

Cum se văd din Liga 3 cele mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un jucător cu o atitudine exemplară de-a lungul carierei, fostul internațional Paul Codrea, acum antrenor la Ghiroda în liga a treia, spune că la echipa sa nu permite derapaje de comportament, așa cum s-a întâmplat la Dinamo sau la FCSB cu Alibec.

Paul Codrea a renunțat devreme la cariera de jucător și, ajuns la 36 de ani, are deja experiență în antrenorat și meciuri pregătite la liga a cincea, a patra și acum la a treia. Fostul internațional român, cu aproape 100 de meciuri jucate în prima ligă din Româniai și 200 de partide în Italia, este pe banca tehnică a celor de la ACS Ghiroda, formație cu care are ambiții mari.

„Am început din liga a cincea, ușor, ușor urc. La Ghiroda dispunem de condiții foarte bune, ne pregătim în nocturnă pentru că avem mulți băieți care lucrează și n-ar fi posibil antrenamentul pe timp de zi. Sper să progresez și eu și echipa. Suntem în primul an la liga a treia, nu știam despre ce e vorba, dar începem să ne acomodăm și încercăm să formăm o echipă de perspectivă”, spune Paul Codrea, antrenorul bănățenilor de la ACS Ghiroda.

Fotbalul din primul eșalon se vede cu alți ochi din liga a treia, iar ultima peripeție a jucătorilor de la Dinamo, care au băut în hotel până dimineața înaintea unui meci, i-a întărit convingerea antrenorului că lucrurile bune se fac doar „cu biciul”.

„Dacă aș fi fost în situația celor de la Dinamo, aș fi exigent. Dacă permiți o dată, există riscul să mai se întâmple și a doua oară. Aș tăia în carne vie, chiar dacă inițial grupul ar pierde, pe termen lung ar avea de câștigat. Actele de indisciplină nu-și au rostul în sport. Am jucat în Italia atâția ani și acolo nu se tolerează nimic. Cei de la Dinamo au greșit o dată, s-a întâmplat și a doua, este de ajuns”, a precizat tehnicianul, apoi a punctat și capitolul la care el mai are de lucrat vizavi de astfel de situații: „Cred că îmi lipsește un pic răutatea ca antrenor. Este nevoie în România să ții jucătorii în frâu. Dacă nu dai cu biciul, este greu. În străinătate este altfel, dar mă adaptez.”

Paul Codrea și noul selecționer al României, Cosmin Contra, sunt prieteni buni din adolescență. Tocmai de aceea, antrenorul de la Ghiroda și-a permis să-i dea lui „Guriță” câteva sfaturi vizavi de munca la care s-a înhămat: „Mă știu cu Cosmin de mici, suntem și vecini la Timișoara. Nu-i va fi deloc ușor la națională. Moștenește o situație complicată, nu suntem în cel mai bun moment, dar asta nu înseamnă că nu vom reuși pe viitor. Toate naționalele au probleme, vedem cazul Olandei, care ratează al doilea turneu final consecutiv. Cosmin trebuie să fie inspirat, să muncească și să transmită un pic din răutatea pe care o avea ca jucător. Nu avem fotbaliști de valore mondială, nu avem un jucător pe care să-l vindem 10-15-20 milioane de euro. Cu forța grupului și entuziasm trebuie să compensăm diferența de valoare. Fără motivație suntem mult în spate și aici intervine mâna lui Cosmin, să-i motiveze pe jucători” .

Paul Codrea a renunțat la cariera de fotbalist pentru cea de antrenor în 2013, și, de atunci, gândul său a zburat către campionatul în care a jucat cel mai mult, Serie A. Fostul mijlocaș știe însă e mult până departe, așa că vrea să facă toți pașii „ca la carte”, calculați: „Obiectivul meu este să mă impun pe plan local, apoi să fac pasul spre Occident. M-aș vedea în Italia, dar trebuie să reușesc aici, ca să pot antrena apoi acolo. Ca stil de joc, echipa mea îmi place să aibă o posesie prelungită, să nu joace la întâmplare. Bine, contează enorm și ce jucători ai la dispoziție, pentru că la liga a treia este mai greu, dar măcar încercăm să avem o idee de joc”.

Deși este încă tânăr, Codrea nu regretă că s-a lăsat de fotbal devreme și-i privește cu admirație pe colegii lui de generație care încă mai evoluează chiar și în prima ligă. „Mă mai bag să joc cu băieții doar la miuțe, m-am gândit să mai joc, dar aș lua locul unui tânăr și n-are rost să fac așa ceva. Dacă m-am retras acum 4-5 ani, este greu să mă reapuc acum. Eu am făcut altă alegere și nu regret nimic”, spune antrenorul de la Ghiroda.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×